Yulia Putintseva (29 de ani, 32 WTA) a fost învinsă în turul al treilea de la US Open de italianca Jasmine Paolini (28 de ani, 5 WTA), scor 3-6, 4-6.
În timpul meciului, Yulia Putintseva a realizat un gest considerat „dezgustător” pe rețelele sociale. Jucătoarea din Kazahstan a „regizat” o reacție neadecvată față de unul dintre copiii de mingi, ignorând complet o tânără care îi oferea mingi pentru servire.
Comportamentul sa a fost aspru criticat. Boris Becker a spus: „Cine se crede Putintseva? Un comportament oribil”, iar Feliciano Lopez a adăugat: „Să-i fie rușine! Să umilești un copil de mingi e ultimul lucru pe care trebuie să-l faci pe un teren de tenis”.
Rennae Stubbs, fosta antrenoare a Serenei Williams, a comentat și ea: „Lipsa de respect și comportamentul dezastruos din aceste imagini este incredibil. Tipic pentru ea”.
Putintseva și-a cerut scuze: „Aș vrea să-i cer scuze fetei pentru cum m-am comportat când mi-a dat mingi. Nu era vorba despre ea. Eram foarte supărată pe mine pentru că nu câștigasem un joc de la break point și m-am lăsat copleșită de emoții. Toți copiii cu mingi au fost incredibili, ca întotdeauna la US Open”.
Source link