Gică Hagi, dezlănțuit împotriva unor oficiali de la Rangers în legătură cu situația lui Ianis: O poveste neplăcută.

Gică Hagi (59 de ani), managerul tehnic al Farului, a discutat despre situația fiului său, Ianis Hagi (25 de ani), la Rangers, în cadrul conferinței de presă de la finalul meciului cu UTA, scor 1-1, din etapa a 7-a a SuperLigii.

Ianis Hagi se antrenează în prezent cu echipa a doua a celor de la Rangers, după ce antrenorul Philippe Clement i-a comunicat că nu se mai bazează pe el.

Fiul său are un an rămas din contractul cu Rangers, iar în această perioadă a fost dorit de Rapid, dar a refuzat oferta. Gică Hagi a afirmat că Ianis nu se va întoarce în România decât la Farul.

La conferința de presă, Gică Hagi a spus că Ianis a ajuns să se antreneze la echipa a doua din cauza „intereselor meschine” din partea antrenorului și directorului sportiv de la Rangers.

„Am dat răspunsul. El nu vine. Rămâne afară. El are contract cu Rangers. Ce se întâmplă cu el la Rangers e o poveste. O poveste urâtă din partea celor care au făcut-o.”

„Nu am vrut să vorbesc, dar atât spun. Și le transmit și celor de acolo, urâtă. Un jucător care a fost cel mai bun tânăr al lor s-a accidentat, s-a dus să joace și s-a întors. Și se antrenează singur sau cu cine se antrenează.”

„Dacă în Europa de Vest se întâmplă asta, ce pretenții să mai avem noi din România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare, se întâmplă așa ceva… Ce pot eu să înțeleg de aici din România?”

„Tac din gură. Ianis nu vine în România. A fost cel mai bun jucător al lui Rangers. Când a fost Ianis, au câștigat campionatul. Când nu a mai fost el, nu au mai câștigat.”

„El s-a accidentat pentru Rangers, dar când îl tratezi așa, unde am ajuns? Cum să nu te antrenezi cu prima echipă?”

„El nu are 35 de ani. A fost la EURO. E grav că se întâmplă astfel de lucruri. Ce pretenții să mai avem?”

„A fost trimis la echipa a doua sau să se antreneze singur. E dureros. Un jucător valoros, care a câștigat campionatul cu ei.”

„Dacă s-a ajuns la așa ceva, înseamnă că în România e posibil orice. El mai are un an de contract cu Rangers.”

„El a fost cel mai bun și acum nu mai e, din cauza unui antrenor și a unui director. E dureros. Viața merge înainte.”

Lui Ianis Hagi îi crește salariul dacă mai joacă un meci la Rangers

Se pare că conducerea lui Rangers a hotărât să-l trimită pe Ianis Hagi la echipa a doua din motive financiare, conform unei clauze din contract.

În angajament, se specifică faptul că, în momentul în care Ianis Hagi va bifa meciul cu numărul 100 la Rangers, salariul său va crește cu 7.000 de euro pe săptămână. Acum, internaționalul român are 99 de meciuri jucate pentru echipa principală a lui Rangers.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

Top Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă excitația jocului la cazinoul Magnumbet, un loc vibrant și elegant unde se întâlnesc pasionații de noroc. Experimentează adrenalina jocurilor de masă și a sloturilor moderne într-o atmosferă de lux și rafinament.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului