Antrenorul a primit două cartonașe galbene în două minute, după proteste vehemente la adresa arbitrajului, și a urmărit din minutul 43 meciul din tribune.
La câteva zile după incident, Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit și pedeapsa primită de Petrescu.
Este vorba despre două etape cu suspendare și o penalitate sportivă în valoare de 320 de lei.
Ion Crăciunescu a aflat pedeapsa primită de Dan Petrescu și a dat verdictul
Ion Crăciunescu, fost mare arbitru, a menționat că tehnicianului îi lipsește calmul, dar este convins că Petrescu va reuși să depășească aceste răbufniri din timpul jocurilor.
”Este un antrenor foarte bun. Îi lipsește acest capitol care i-ar trebui. O să treacă și peste el. Răbufnește”, a spus Ion Crăciunescu la televiziunea DigiSport.
- Dan Petrescu a protestat vehement imediat după golul lui Purece. Antrenorul lui CFR Cluj s-a ridicat de pe bancă și a făcut semne disperate pentru a solicita verificarea reușitei în camera VAR. Pentru comportamentul său, Petrescu a primit inițial cartonașul galben.
- Golul lui Purece a fost anulat, așa cum solicita Petrescu, însă antrenorul nu s-a oprit chiar și după aceea, continuând să protesteze. Centralul a mers din nou la margine și i-a arătat al doilea galben, trimțindu-l pe Dan Petrescu în tribună. Înainte de a părăsi banca tehnică, Dan Petrescu a avut o reacție dură și la adresa lui Cătălin Busi, al patrulea oficial din Gruia.
Source link