Unul dintre pionierii școlii românești de gimnastică și fost antrenor al Nadiei Comăneci, George Gorgoi, a încetat din viață joi, din cauza unei boli necruțătoare. Anunțul a fost făcut de Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, pe pagina sa de Facebook. A fost nu doar un apropiat de-ai Nadiei, ci și un descoperitor și promotor al gimnastelor care au câștigat titluri mondiale și olimpice pentru România.
În 1969, când s-a înființat centrul de gimnastică de la Onești, a fost unul dintre antrenorii selecționați să lucreze acolo.
A emigrat în Israel, apoi în Canada, stabilindu-se în final în America, în 1983, după un conflict cu șeful sportului de atunci. A devenit unul dintre antrenorii români care au ajutat gimnastele din SUA să atingă performanțe deosebite, dar nu a uitat niciodată județul de unde a plecat.
În urmă cu aproape zece ani, întors în țară, dorea să construiască un centru de gimnastică în Argeș. Din păcate, planurile sale nu s-au concretizat din diverse motive.
A antrenat nume mari din gimnastică
George Gorgoi a fost antrenorul unor mari personalități ale gimnasticii românești, precum Emilia Eberle, Anca Grigoraș, Mihaela Riciu și Liliana Bălan.
Absolvent al Institutului de Educație Fizică în 1964, a început prin a lucra ca antrenor la CS 23 August din București, apoi la CSM Cluj. A fost unul dintre antrenorii selecționați pentru centrul de gimnastică de la Onești.
Gimnastele pe care le-a pregătit au obținut rezultate remarcabile la Olimpiadele din 1972 (München), 1976 (Montreal), 1980 (Moscova), la Campionatele Mondiale din 1978 (Salzburg) și la Mondialele Universitare din 1979 (Mexico) și 1983 (Edmonton).
Cariera sa de antrenor în România s-a încheiat la sfârșitul anului 1983, din cauza unui conflict cu generalul Marin Dragnea, șeful sportului de atunci. George Gorgoi a fost nevoit să părăsească țara din cauza regimului comunist.
După ce a fost trimis să facă muncă forțată, a emigrat în Israel, apoi în Canada, și în cele din urmă s-a stabilit în SUA.
În Canada, a lucrat ca antrenor de gimnastică, mai întâi la un club, apoi la lotul național masculin. Sub îndrumarea sa, canadienii au obținut prima medalie mondială din istoria gimnasticii masculine.
După trei ani în Canada, s-a mutat în SUA, unde a cumpărat un club de gimnastică în New York, “Buffalo One Gymnastics”, pe care l-a vândut în 2005. Din octombrie 2006, a lucrat ca antrenor la clubul “Jets Gymnastic” din Rochester, Minnesota.
Source link