Presa din Spania a discutat recent despre situația dificilă în care se află Ianis Hagi la Rangers.
Situația lui Ianis Hagi de la Rangers, analizată de spanioli
După un împrumut nereușit la Deportivo Alaves, Philippe Clement i-a comunicat internaționalului român că nu se va mai baza pe el la Rangers, iar echipa scoțiană a încercat să se debaraseze de el în perioada de transferuri de vară.
Totuși, fiul lui Gheorghe Hagi nu a reușit să își găsească o nouă echipă, motiv pentru care a fost trimis la echipa a doua a lui Rangers.
„Fiul lui Hagi trăiește cea mai urâtă față a fotbalului”, au scris jurnaliștii spanioli.
Aceștia au menționat că Ianis Hagi nu a evoluat nici pentru echipa a doua a scoțienilor. Rangers B a jucat împotriva lui Fraserburgh, iar Ianis nu a fost inclus în lotul echipei.
„Ianis Hagi se află într-o situație foarte dificilă la Rangers. Fotbalistul român, fiul legendarului Gică Hagi, a fost exclus din lotul primei echipe după un conflict cu antrenorul Philippe Clement survenit în luna august. Ianis, care sezonul trecut a petrecut o perioadă la Alaves, l-a acuzat pe antrenor pe rețelele sociale de minciună, afirmând că el și agentul său au cerut clubului să îi găsească o altă echipă.”
După aceste acuzații, Clement i-a întors spatele lui Hagi, care a jucat doar 27 de minute în meciurile echipei naționale în Liga Națiunilor, împotriva lui Kosovo și Lituania.
Ianis nu a fost ajutat nici de declarațiile tatălui său, care a spus că Rangers l-a tratat ‘oribil’ pe fiul său. Consecuțele pentru fotbalist au fost severe: a fost nevoit să rămână la echipă știind că Philippe Clement nu mai are încredere în el și a fost trimis la echipa a doua.
Totuși, lucrurile nu merg bine nici la echipa de rezerve. Rangers a avut un meci împotriva lui Fraserburgh în Scottish Challenge Cup, iar Hagi nu a intrat pe teren, un mesaj clar pentru jucător, care a declarat recent că vrea să lupte pentru un loc în prima echipă.”
De ce nu ar mai juca Ianis Hagi la Rangers
Conform publicației scoțiene, Ianis Hagi va rămâne la Rangers cel puțin până în iarnă, dar șansele să îmbrace din nou tricoul scoțienilor sunt reduse. Motivul? Salariul său foarte mare. Acesta a fost descris de către conducerile echipei ca fiind „o problemă de 22.000 de lire sterline pe săptămână”, referindu-se evident la salariul considerabil pe care îl primește.
Mai mult, acest salariu ar putea crește dacă Hagi ar evolua într-un meci pentru prima echipă a lui Rangers, ajungând la 26.000 de euro pe săptămână, datorită unei clauze din contract.
Această clauză prevede o creștere a salariului odată ce românul va îmbrăca tricoul lui Rangers pentru a 100-a oară.
Source link